Green Start-Up, publicație aflată în portofoliul InternetCorp destinată sustenabilității și dezvoltării durabile a afacerilor din România și Europa, intră în al doilea an de activitate alături de un nou suporter. Raiffeisen Bank devine partenerul principal al publicației pentru 2023.
Green Start-Up este un proiect bilingv, cu articole în limbile română și engleză, ce abordează teme precum ESG, mobilitate, energie și mediu dintr-o perspectivă antreprenorială.
Green Start-Up s-a poziționat în primul an de existență ca o publicație ce susține afacerile verzi și responsabile din România și din întreaga lume. Este o mișcare ce se aliniază viziunii de a dezvolta proiecte sustenabile care să fie bazate pe cele mai noi inovații tehnologice și procese de management.
În 2023, al doilea an de existență al Green Start-Up, Raiffeisen Bank se alătură ca partener principal al publicației, fiind, totodată, și un partener antreprenorilor care construiesc un viitor mai bun.
“Parteneriatul cu Green Start-Up confirmă determinarea noastră de a susține afacerile sustenabile din România, startup-uri verzi, de a acorda credite verzi pentru case, pe de-o parte, dar și publicațiile care le aduc zi de zi în atenția publicului larg. Ne-am asumat rolul de pionier al finanțărilor sustenabile pe piața românească și vom continua pe acest drum. Banca își dorește să fie parte a unui ecosistem durabil, cu parteneri puternici pentru că un mediu sănătos și curat nu putem să-l asigurăm decât împreună”, a spus Laura Mihăilă, Director de Marketing, Comunicare & User Experience la Raiffeisen Bank.
Green Start-Up aduce la un loc inițiativele de impact ale companiilor, startup-urilor și organizațiilor românești și globale, precum și inovațiile care transformă planeta într-un loc mai bun.
În primul său an de activitate, echipa Green Start-Up a publicat peste 50 de materiale exclusive longform cu un focus pe afaceri verzi din România, precum și din Europa, Statele Unite sau Australia, alături de sute de știri despre proiecte de sustenabilitate inițiate la nivel european și global de organizații și companii, precum și de Comisia Europeană.
În 2023, redacția Green Start-Up va continua să scrie despre sustenabilitate din perspectiva antreprenorială, continuând să urmărească tendințele din domeniu la nivel mondial.
Totodată, în 2023 publicația va organiza prima ediție a evenimentului Green Start-Up Forum & Sustainability Awards.
Green Start-Up Sustainability Forum & Awards 2023 este un eveniment ce se va desfășura pe parcursul unei zile. Forumul va aduce la aceeași masă actorii relevanți pentru strategia României de a deveni o țară cu adevărat sustenabilă și va reuni atât oficiali al administrației publice, cât și experți de mediu și sustenabilitate, companii și startup-uri care vin cu soluții ce pot accelera progresul pe care-l facem pentru a deveni o țară verde.
În cadrul ceremoniei de premiere vom recunoaște eforturile inovatorilor, organizațiilor care ne inspiră să fim mai responsabili cu resursele pe care le avem la dispoziție și să asigurăm un viitor sustenabil și pentru generațiile viitoare.
Green Start-Up este un proiect dezvoltat de start-up.ro, publicație de referință în domeniul antreprenorial. Site-ul poate fi accesat în limba română și în limba engleză. Proiectul este parte integrantă din inițiativele generale de susținere a sustenabilității din cadrul grupului pan-european Primavera Digital Group, unic acționar al InternetCorp.
Despre InternetCorp
Green Start-Up este un proiect dezvoltat de echipa start-up.ro și care este susținut de o echipă editorială cu e experiență cumulată de peste 40 de ani în media din România.
InternetCorp este unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Cu o echipă de peste 50 de oameni și mai bine de 15 ani de experiență în online și organizarea de evenimente, InternetCorp a lansat produse media de referință în mai multe categorii, printre care se numără Wall-Street.ro (economic-financiar), start-up.ro (antreprenoriat și tehnologie), kudika.ro (lifestyle), futurebanking.ro (fintech și banking), 9AM.ro (generalist) sau retail.ro (retail și FMCG). InternetCorp face parte din grupul pan-european Primavera Digital Group.
Despre Raiffeisen Bank
Raiffeisen Bank este una dintre băncile universale aflate în top 5 în România și deservește 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are peste 4.700 de angajați, circa 300 de agenții în toată țara, 1.131 de ATM&MFM, o rețea de peste 27.900 de POS-uri.